Dar ce e speranța? O emoție? O formă de forță interioară? Și ce o deosebește de dorință? Oare speranța poate schimba viitorul?
Optimismul. Sau lentila roz prin care se poate privi lumea.
Speranță fără optimism printre secole de erudiție, de la Regele Lear la Kierkegaard, de la D’Aquino, Wittgenstein și Sfântul Augustin la Kant, de la Walter Benjamin la Ernst Bloch.
Optimismul este efectul veseliei, de aceea îi lipsește o bază solidă susținută de rațiune, atât de esențială pentru speranță.
Speranța nu este o stare de spirit sau o condiție biologică, ci o perspectivă morală asupra vieții.
Wittgenstein afirmă că un câine nu poate spera. E drept, câinele se așteaptă că stăpânul lui se va întoarce, dar nu speră, pentru că speranța depinde de limbaj. Terry Eagleton e de părere că această teorie e pornită de la frica de câini care îl stăpânea pe Wittgenstein, dar e de acord că speranța este o funcție a limbajului.
Există pilule care stimulează optimismul, dar ele nu generează speranță.
Banalitatea optimismului se regăsește, de pildă, în convingerea tâmpă că totul se va termina cu bine pentru că ești optimist, ca și cum totul ar trebui să se termine cu bine pentru că ești albanez.
Autor
Maestrul recunoscut al comediei și una dintre cele mai sclipitoare minți ale epocii noastre, Terry Eagleton este un filosof, critic și teoretician literar britanic. S-a născut în 1943, în Salford, Marea Britanie, într-o familie de irlandezi catolici. Și-a făcut studiile la Trinity College și la Jesus College, Cambridge. A început să predea la University of Oxford și, în calitate de visiting-professor, la Cornell University, Duke University, Iowa University, Melbourne University, Yale University și la Trinity College, Dublin. Deține titlul de Distinguished Professor of English Literature la Lancaster University. Este autorul a peste patruzeci de lucrări de teorie literară, postmodernism, politică, ideologie și religie, care au avut un succes fantastic în întreaga lume.
