Într-un dialog continuu cu ideile și părerile lui Einstein, John F. Haught dezvoltă o nouă perspectivă cosmologică a înțelesului de Dumnezeu, timp, veșnicie, taină, viață, gândire, libertate și credință, oferind un nou mod de abordare a relației dintre știință și teologie, în enormitatea timpului și imensitatea corespunzătoare a spațiului.
O carte a speranței legate de lume, o reinterpretare a creștinismului prin prisma descoperirilor științifice moderne. O meditație extinsă asupra credinței lui Einstein, a teoriei relativității elaborate de el și a Crezului de la Niceea.
Pe măsură ce universul se trezește la invitația lui Dumnezeu, răbdarea divină așteaptă dezvoltarea universului. Apariția gândirii umane în cosmos este un episod semnificativ dintr-o dramă mai amplă.
Ca să ne facem o idee despre dimensiunile temporale imense ale universului, imaginați-vă un raft cu 30 de volume de mari dimensiuni. Fiecare are 450 de pagini, iar fiecare pagină reprezintă 1 000 000 de ani. Povestea cosmică începe acum 13 800 000 000 de ani, pe pagina 1a volumului 1. De-a lungul primelor 21 de volume, în univers nu au existat făpturi vii. Primele scântei de viață s-au aprins abia în volumul 22, dar s-au organizat în organisme multicelulare complexe abia spre sfârșitul volumului 29. Viața nu s-a grăbit să apară pe lume. În timpul cambrianului, care a început acum circa 570 000 000 de ani și a durat mai multe milioane de ani, viața a devenit „deodată“ mai complexă decât înainte. Depozitul fosil acumulat în acest remarcabil capitol al istoriei terestre cuprinde strămoșii îndepărtați ai multor forme de viață din prezent, inclusiv ai oamenilor.
Dinozaurii au început să apară pe pământ puțin după mijlocul volumului 30 și au dispărut acum 66 000 000 de ani, pe la pagina 384. Acesta este momentul când mamiferele, deja prezente în epoca dinozaurilor, au cunoscut o masivă dezvoltare. Cam cu 55 de pagini înainte de sfârșitul volumului 30 apar primatele. Mamiferele umanoide încep să se arate în ultimele pagini ale ultimei cărți, însă oamenii anatomic moderni intră în această poveste numai la finalul ultimei pagini a volumului 30. Doar într-un mic paragraf de la sfârșitul volumului 30 citim despre apariția organismelor capabile de gândire reflectivă, de aspirație etică și de neliniște religioasă – cel puțin pe planeta noastră de dimensiuni medii.
[…]
Ca mulți alți gânditori moderni, Einstein era mai impresionat de aparentul determinism al universului decât de călătoria lui nebună spre trezire. Universul lui ideal era cel care nu putea să devieze în niciun fel de la necesitate. Gândirea științifică modernă în general urmează aceeași logică legalistă, care așteaptă predictibilitatea și ignoră drama tulburătoare a trezirii cosmice. Iar ceea ce îi încântă pe gânditorii științifici ai erei moderne este mai mica justețe a echivalenței, și nu justețea superioară a excesului. Și ideologiile sociale și politice au cedat în general înaintea idealului echivalenței – numind-o uneori „justiție“ sau „dreptate“ – a cărei menținere pretinde impunerea unor penalizări în vederea redresării dezechilibrelor.
Autor
John F. Haught a studiat teologia la Catholic University of America și este un distins teolog american, profesor doctor la George Town University. A predat cursuri la Pontificia Università Gregoriana din Roma și la St John’s University din New York, unde a deținut catedra D’Angelo. Cursurile și cărțile sale se concentrează asupra unei viziuni a realității care lasă loc atât investigației științifice, cât și înțelegerii lui Dumnezeu din perspectivă biblică.
