Free cookie consent management tool by TermsFeed
X

[MAXIMUM_COMPARE_PRODUCTS]

COLECȚIILE BAROQUE
COLECȚIILE BAROQUE

Împărătese în purpură

Descriere produs

Palate și mănăstiri, strălucire și austeritate, dezbinări, iubiri și viclenie, războinici și patriarhi, trădări, ceremoniale de curte și mirese alese, mătăsuri, catifele, brocarturi și foșnet de intrigi. 

O reformulare curajoasă a modului în care percepem prezența împărăteselor care au modelat secole prin stăruința lor înțeleaptă, prin impunerea suveranității imperiale cu pricepere nebănuită și, mai des decât ne-am închipui, prin strategii nemiloase, salvând Bizanțul de la o artă pur simbolică și decorativă și redându-i lumea sa complexă, nesupusă și profund religioasă.

 

Deși au ajuns să obțină puterea totală în cadrul dinastiilor bizantine prin căsătorie, toate aceste împărătese au continuat să poarte purpura imperială și să exercite Ținând seama de greutatea și întinderea rolurilor lor, influența exercitată de Irina, Eufrosina și Teodora a fost neobișnuită. În Bizanțul secolelor al VIII-lea și al IX-lea, toate femeile, chiar și cele din vârful ierarhiei sociale, erau constrânse de aceleași definiții care făceau comportamentul lor acceptabil, bun sau vrednic de laudă. Orbirea unui fiu, ca să luăm un exemplu extrem, este un fapt intolerabil. Și totuși, Carol cel Pleșuv a procedat la fel ca Irina și a supraviețuit condamnării teologice (și poate și sociale). Așadar, există situații în care pot fi acceptate și gesturile cele mai „nefirești“. Iar aici descoperim un indiciu despre coincidența anormală dintre normele sociale și situațiile ieșite din comun, care ar putea să explice în ce fel cele trei împărătese și-au atins țelurile și au reușit să evadeze din sferele lor de operare obișnuite.o putere colosală singure, de la Constantinopol – Regina Cetăților, anihilându-și adversarii fără ezitare prin abile acțiuni diplomatice, pregătite pentru împărați din lumea largă, papi și califi, dar și pentru mai-marii familiilor lor. Și au reușit, cu inteligență și fără scrupule, să pună capăt iconoclasmului official și să redea icoanelor locul lor de adorație din Biserica răsăriteană, schimbând profund, în același timp, cursul istoriei, al Bizanțului, al Islamului și al întregului Apus.

 

Autor

Judith Herrin este istoric britanic, profesor de studii bizantine și de Anti­chitate târzie la Princeton University și King’s College. A studiat istoria la Cambridge University și a obținut doctoratul la Birmingham University. A participat în calitate de arheolog la lucrările desfășurate în siturile de la Atena și Istanbul. Este autoarea unor lucrări fundamentale despre perioada bizantină și a Evului Mediu european timpuriu, punând în dezbatere rolul jucat de creștinism în acest context.

Detalii
Autor

JUDITH HERRIN

Traducător(i) MIHAI MOROIU
Ilustrator Profimedia
Colecție SAVOIR-VIVRE IMPERIAL
Tip copertă NECARTONATĂ
Format 135 x 210 mm
Număr pagini 416
Interior ALB/NEGRU
An apariție 2022
ISBN 978-606-8977-96-6
Comentarii
Nu sunt comentarii
Scrie un comentariu

Produse recomandate

-30%
Ravenna, capitala Imperiului
Cod produs 978-606-8977-81-2
În stoc
Preț vechi 95,04 Lei (-30%)
Preț 66,53 Lei
Preț vechi 95,04 Lei (-30%)
În stoc
-30%
Harta cunoașterii
Cod produs 978-606-8977-89-8
În stoc
Preț vechi 63,33 Lei (-30%)
Preț 44,33 Lei
Preț vechi 63,33 Lei (-30%)
În stoc
-30%
Miracolul Bizanțului
Cod produs 978-606-8977-80-5
În stoc
Preț vechi 84,47 Lei (-30%)
Preț 59,13 Lei
Preț vechi 84,47 Lei (-30%)
În stoc
-30%
Constantinopol, capitala Bizanțului
Cod produs 978-606-8977-70-6
În stoc
Preț vechi 79,18 Lei (-30%)
Preț 55,42 Lei
Preț vechi 79,18 Lei (-30%)
În stoc
-30%
Biserica Ortodoxă de Răsărit
Cod produs 978-606-8977-71-3
În stoc
Preț vechi 63,33 Lei (-30%)
Preț 44,33 Lei
Preț vechi 63,33 Lei (-30%)
În stoc
-30%
Introducere în istoria Bizanțului
Cod produs 978-606-8977-77-5
În stoc
Preț vechi 63,33 Lei (-30%)
Preț 44,33 Lei
Preț vechi 63,33 Lei (-30%)
În stoc
-30%
Istoria pierdută a creștinismului
Cod produs 978-606-8977-24-9
În stoc
Preț vechi 63,33 Lei (-30%)
Preț 44,33 Lei
Preț vechi 63,33 Lei (-30%)
În stoc
-30%
Bizanț
Cod produs 978-606-8564-54-8
În stoc
Preț vechi 63,33 Lei (-30%)
Preț 44,33 Lei
Preț vechi 63,33 Lei (-30%)
În stoc
Despre noi

Nu e important să faci lucruri neobișnuite, ci lucruri obișnuite într-un mod neobișnuit. Căutăm întotdeauna imperfecțiunea studiată, cât mai departe de perfecțiunea mecanică, într-un elitism nonșalant guvernat de farmecul firescului. Adică șic & șui, cum spune cel mai bun prieten al nostru.
Volumele Baroque Books & Arts angajează cititorii într-o aventură a cunoașterii simplă, exuberantă, cu o bogăție de detalii lipsite de ambiguitate, care lasă ușa deschisă realismului cotidian. Dacă mergem la etimologie, baroque, sau barocco, în portugheză, dincolo de fascinanta perioadă, înseamnă perlă imperfectă și apoi migală, ingredient care nu poate fi trecut niciodată în fișa postului. Adică să îți pese. Despre asta este vorba. Și, nu în ultimul rând, trebuie să amintim că volumele BAROQUE vin din zone extrem de diverse, dar toate au un numitor comun: inteligență, imaginație, ironie și grație și își propun să formeze și să rafineze bunul-gust și personalitatea à la légère, fără nicio declarație de intenție programatică.

Info

BAROQUE BOOKS & ARTS S.R.L.
Str. Aviator Petre Crețu Nr. 64, Sector 1, București
Telefon: 0734.438.988, 021.224.27.25
RO 30210586; J23/1370/2012
Program de lucru: L-V; 9:30-17:00
E-mail:office@baroquebooks.ro








powered by teamshare
© Copyright 2025 Baroque Books & Arts
designed by headstart.ro
-30%
NOU
Buzunare. O istorie culturală a modei
Cod produs 978-630-6522-57-6
În stoc
"> Preț vechi 158,46 Lei (-30%)
Preț 110,92 Lei
Preț vechi 158,46 Lei (-30%)
În stoc
-30%
NOU
Fructologia. Istoria culturală a fructelor
Cod produs 978-630-6522-55-2
În stoc
"> Preț vechi 84,47 Lei (-30%)
Preț 59,13 Lei
Preț vechi 84,47 Lei (-30%)
În stoc
-30%
Arta conversației Ed.2
Cod produs 978-630-6522-53-8
În stoc
"> Preț vechi 63,33 Lei (-30%)
Preț 44,33 Lei
Preț vechi 63,33 Lei (-30%)
În stoc
-30%
NOU
Istoria grăbită a omenirii. De la Adam la Apple
Cod produs 978-630-6522-56-9
În stoc
"> Preț vechi 52,75 Lei (-30%)
Preț 36,92 Lei
Preț vechi 52,75 Lei (-30%)
În stoc
-30%
NOU
Bonton
Cod produs 978-630-6522-70-5
În stoc
"> Preț vechi 49,91 Lei (-30%)
Preț 34,93 Lei
Preț vechi 49,91 Lei (-30%)
În stoc
-30%
NOU
Bijuterii imperiale
Cod produs 978-630-6522-63-7
În stoc
"> Preț vechi 84,47 Lei (-30%)
Preț 59,13 Lei
Preț vechi 84,47 Lei (-30%)
În stoc
-30%
NOU
Fructologia. Istoria culturală a fructelor
Cod produs 978-630-6522-55-2
În stoc
"> Preț vechi 84,47 Lei (-30%)
Preț 59,13 Lei
Preț vechi 84,47 Lei (-30%)
În stoc
-30%
NOU
De la calul troian la minotaur
Cod produs 978-630-6522-67-5
În stoc
"> Preț vechi 89,75 Lei (-30%)
Preț 62,83 Lei
Preț vechi 89,75 Lei (-30%)
În stoc
-30%
Arta în șase emoții
Cod produs 978-630-6522-42-2
În stoc
"> Preț vechi 105,61 Lei (-30%)
Preț 73,92 Lei
Preț vechi 105,61 Lei (-30%)
În stoc
-30%
Hoțul de artă
Cod produs 978-630-6522-24-8
În stoc
"> Preț vechi 84,47 Lei (-30%)
Preț 59,13 Lei
Preț vechi 84,47 Lei (-30%)
În stoc
-30%
NOU
Altă istorie a artei
Cod produs 978-630-6522-71-2
În stoc
"> Preț vechi 89,90 Lei (-30%)
Preț 62,93 Lei
Preț vechi 89,90 Lei (-30%)
În stoc
-30%
NOU
Iluziile artei. Ferestre deschise spre altă realitate
Cod produs 978-630-6522-74-3
În stoc
"> Preț vechi 89,90 Lei (-30%)
Preț 62,93 Lei
Preț vechi 89,90 Lei (-30%)
În stoc
-30%
Parfumuri de legendă Ed.2
Cod produs 978-630-6522-47-7
În stoc
"> Preț vechi 58,04 Lei (-30%)
Preț 40,63 Lei
Preț vechi 58,04 Lei (-30%)
În stoc
-30%
NOU
Coco Chanel. Viața într-o enciclopedie
Cod produs 978-630-6522-66-8
În stoc
"> Preț vechi 52,75 Lei (-30%)
Preț 36,92 Lei
Preț vechi 52,75 Lei (-30%)
În stoc
-30%
NOU
Buzunare. O istorie culturală a modei
Cod produs 978-630-6522-57-6
În stoc
"> Preț vechi 158,46 Lei (-30%)
Preț 110,92 Lei
Preț vechi 158,46 Lei (-30%)
În stoc
-30%
NOU
Haute Couture
Cod produs 978-630-6522-52-1
În stoc
"> Preț vechi 42,18 Lei (-30%)
Preț 29,53 Lei
Preț vechi 42,18 Lei (-30%)
În stoc
-30%
Amurgul cetăților
Cod produs 978-630-6522-30-9
În stoc
"> Preț vechi 89,75 Lei (-30%)
Preț 62,83 Lei
Preț vechi 89,75 Lei (-30%)
În stoc
-30%
Florența. Istorie și strălucire
Cod produs 978-630-6522-29-3
În stoc
"> Preț vechi 84,47 Lei (-30%)
Preț 59,13 Lei
Preț vechi 84,47 Lei (-30%)
În stoc
-30%
Femeile în Bizanț. Influență fără egal
Cod produs 978-630-6522-38-5
În stoc
"> Preț vechi 89,75 Lei (-30%)
Preț 62,83 Lei
Preț vechi 89,75 Lei (-30%)
În stoc
-30%
Imperiul Bizantin. O scurtă istorie
Cod produs 978-630-6522-44-6
În stoc
"> Preț vechi 105,61 Lei (-30%)
Preț 73,92 Lei
Preț vechi 105,61 Lei (-30%)
În stoc
-30%
Înalta societate Ed.4
Cod produs 978-630-6522-69-9
În stoc
"> Preț vechi 52,75 Lei (-30%)
Preț 36,92 Lei
Preț vechi 52,75 Lei (-30%)
În stoc
-30%
Arta de a renunța cu stil Ed.3
Cod produs 978-630-6522-62-0
În stoc
"> Preț vechi 52,75 Lei (-30%)
Preț 36,92 Lei
Preț vechi 52,75 Lei (-30%)
În stoc
-30%
Arta conversației Ed.2
Cod produs 978-630-6522-53-8
În stoc
"> Preț vechi 63,33 Lei (-30%)
Preț 44,33 Lei
Preț vechi 63,33 Lei (-30%)
În stoc
-30%
NOU
Istoria grăbită a omenirii. De la Adam la Apple
Cod produs 978-630-6522-56-9
În stoc
"> Preț vechi 52,75 Lei (-30%)
Preț 36,92 Lei
Preț vechi 52,75 Lei (-30%)
În stoc
-30%
Toscana, tur-retur
Cod produs 978-606-8977-52-2
Stoc epuizat
"> Preț vechi 47,46 Lei (-30%)
Preț 33,22 Lei
Preț vechi 47,46 Lei (-30%)
Stoc epuizat
-30%
Macho man
Cod produs 978-606-8564-46-3
În stoc
"> Preț vechi 42,18 Lei (-30%)
Preț 29,53 Lei
Preț vechi 42,18 Lei (-30%)
În stoc
-30%
Marele secret
Cod produs 978-606-8564-69-2
În stoc
"> Preț vechi 42,18 Lei (-30%)
Preț 29,53 Lei
Preț vechi 42,18 Lei (-30%)
În stoc
-30%
Gloria
Cod produs 978-606-8977-79-9
În stoc
"> Preț vechi 52,75 Lei (-30%)
Preț 36,92 Lei
Preț vechi 52,75 Lei (-30%)
În stoc
-30%
Expert în vin în 24 de ore Ed.2
Cod produs 978-630-6522-68-2
În stoc
"> Preț vechi 42,18 Lei (-30%)
Preț 29,53 Lei
Preț vechi 42,18 Lei (-30%)
În stoc
-30%
Pe aripile vinului Ed.2
Cod produs 978-630-6522-64-4
În stoc
"> Preț vechi 68,61 Lei (-30%)
Preț 48,03 Lei
Preț vechi 68,61 Lei (-30%)
În stoc
-30%
Italia într-un pahar cu vin
Cod produs 978-630-6522-43-9
În stoc
"> Preț vechi 84,47 Lei (-30%)
Preț 59,13 Lei
Preț vechi 84,47 Lei (-30%)
În stoc
-30%
Curioasa lume a vinului Ed.2
Cod produs 978-630-6522-51-4
În stoc
"> Preț vechi 52,75 Lei (-30%)
Preț 36,92 Lei
Preț vechi 52,75 Lei (-30%)
În stoc
-30%
Morala secretă a economistului
Cod produs 978-606-8977-54-6
În stoc
"> Preț vechi 36,90 Lei (-30%)
Preț 25,83 Lei
Preț vechi 36,90 Lei (-30%)
În stoc
-30%
Din Țara măgarilor. Însemnări
Cod produs 978-606-8977-32-4
În stoc
"> Preț vechi 42,18 Lei (-30%)
Preț 29,53 Lei
Preț vechi 42,18 Lei (-30%)
În stoc
-30%
Amurgul cetăților
Cod produs 978-630-6522-30-9
În stoc
"> Preț vechi 89,75 Lei (-30%)
Preț 62,83 Lei
Preț vechi 89,75 Lei (-30%)
În stoc
-30%
Hoțul de artă
Cod produs 978-630-6522-24-8
În stoc
"> Preț vechi 84,47 Lei (-30%)
Preț 59,13 Lei
Preț vechi 84,47 Lei (-30%)
În stoc
-30%
Florența. Istorie și strălucire
Cod produs 978-630-6522-29-3
În stoc
"> Preț vechi 84,47 Lei (-30%)
Preț 59,13 Lei
Preț vechi 84,47 Lei (-30%)
În stoc
-30%
Femeile în Bizanț. Influență fără egal
Cod produs 978-630-6522-38-5
În stoc
"> Preț vechi 89,75 Lei (-30%)
Preț 62,83 Lei
Preț vechi 89,75 Lei (-30%)
În stoc
-30%
Toscana, tur-retur
Cod produs 978-606-8977-52-2
Stoc epuizat
"> Preț vechi 47,46 Lei (-30%)
Preț 33,22 Lei
Preț vechi 47,46 Lei (-30%)
Stoc epuizat
-30%
Macho man
Cod produs 978-606-8564-46-3
În stoc
"> Preț vechi 42,18 Lei (-30%)
Preț 29,53 Lei
Preț vechi 42,18 Lei (-30%)
În stoc
-30%
Marele secret
Cod produs 978-606-8564-69-2
În stoc
"> Preț vechi 42,18 Lei (-30%)
Preț 29,53 Lei
Preț vechi 42,18 Lei (-30%)
În stoc
-30%
Din Țara măgarilor. Însemnări
Cod produs 978-606-8977-32-4
În stoc
"> Preț vechi 42,18 Lei (-30%)
Preț 29,53 Lei
Preț vechi 42,18 Lei (-30%)
În stoc
-30%
Corp dublat de lumină
Cod produs 978-630-6522-09-5
În stoc
"> Preț vechi 31,61 Lei (-30%)
Preț 22,13 Lei
Preț vechi 31,61 Lei (-30%)
În stoc
-30%
Cînd plouă mă numesc altfel
Cod produs 978-606-8977-82-9
Stoc epuizat
"> Preț vechi 42,18 Lei (-30%)
Preț 29,53 Lei
Preț vechi 42,18 Lei (-30%)
Stoc epuizat
-30%
Întredeschideri
Cod produs 978-606-8977-55-3
În stoc
"> Preț vechi 47,46 Lei (-30%)
Preț 33,22 Lei
Preț vechi 47,46 Lei (-30%)
În stoc
-30%
Toba de piatră
Cod produs 978-630-6522-46-0
În stoc
"> Preț vechi 52,75 Lei (-30%)
Preț 36,92 Lei
Preț vechi 52,75 Lei (-30%)
În stoc
Ignoranța emoțională Ed.2
Cod produs 978-630-6522-73-6
Stoc epuizat
Stoc epuizat