Are numai douăzeci și șase de ani, un rar întâlnit simț al gustului susținut de o memorie uluitoare, o mare pasiune pentru cele mai distinse vinuri și un curaj nebun. Și-a făcut o intrare spectaculoasă în scena emblematicelor case de licitații și în imperiul celebrelor crame seculare și a devenit rapid principalul furnizor de vinuri rare al elitei americane. Desigur, se numește Rudy Kurniawan.
Un jurnalist încăpățânat, un miliardar născut în Kansas, un tânăr procuror pasionat de vin, un agent FBI veșnic nemulțumit şi cea mai uluitoare fraudă din istoria mondială a vinului: oare Rudy Kurniawan, tânărul domn cu maniere perfecte, era escrocul? Sau se lăsase prins într-o cursă? Intrase conștient în turnirul de vanități al machomiliardarilor din cultura care l-a educat, ale cărei forțe l-au și distrus?
Cele mai speciale vinuri care au supraviețuit trecerii timpului vor avea întotdeauna înțelepciunea de a șopti cuceritor, cu speranța că pasionații de vin și colecționarii vor putea să distingă șoaptele mincinoase.
„În cele din urmă Rudy Kurniawan și-a făcut apariția, își amintește Meadows. Adusese o sticlă de Dujac. Apoi, cu un gest degajat, a pus pe masă o a doua sticlă: un «Romanée-Conti ’99» – nu, nu 1999, ci 1899. Părerea lui Meadows este că a oferi în felul acesta o sticlă de vin vechi de peste o sută de ani – mai ales când este vorba despre unul dintre cele mai apreciate vinuri din lume – dovedește o lipsă de respect. Un astfel de vin este destinat numai unor evenimente extraordinare. Cu condiția să fie autentic.“ Peter Hellman
La început nu a fost necesar să recreeze sticlele, pentru că avusese la dispoziție suficiente sticle rămase de la degustări. Nu este ceva neobișnuit să păstrezi sticla unui vin de soi pentru a-ți aduce aminte de o anumită degustare. Și Rudy făcea exact acest lucru. Privind o sticlă goală, el știa ce ar trebui să facă pentru a-i reproduce conținutul. Experiența îl ajuta să găsească mereu combinația potrivită folosind vinurile pe care le avea la dispoziție, unele învechite, altele mai noi, fiecare adăugând savoarea necesară, gustul unui vin băut cândva fiind astfel reconstituit. Procesul era solicitant, incitant, captivant și amuzant – și crea o dependență deloc neglijabilă. Mai precis, era ceea ce grupul lui de pasionați de vin părea să-și dorească în secret.
„Căutam câteva sticle de «Chambertin 1955» pentru Jay, însă nu exista niciuna la vânzare, nicăieri în lume“, povestește Levy. „Degustasem cândva acest vin împreună cu Rudy, așa că l-am sunat să-l întreb dacă nu cumva avea o sticlă sau două pe care le-aș fi putut cumpăra direct de la el.“
„Amice, ai mare noroc“, i-a spus Kurniawan lui Levy. „Am un OWC întreg, sigilat [Original Wooden Case]. Dar nu am de gând s-o vând decât dacă o cumperi pe toată.“ Levy a cumpărat cutia și a dus câteva sticle la petrecerea lui McInerney. Erau „fantastice“. Iar când McInerney i-a făcut lui Levy o vizită la Los Angeles, au mai băut câteva. Levy a spus despre acest vin că „este capabil să sudeze prietenii“.
Autor
Peter Hellman, jurnalist cu o experienţă de peste patruzeci de ani, a fost mai bine de un deceniu unul dintre colaboratorii revistei Wine Spectator. Scrie articole și pentru The New York Times, The Wall Street Journal, New York Magazine, precum şi pentru multe alte publicaţii. Printre cărţile scrise de el se numără Când curajul era mai puternic decât teama, Chief! şi Cincizeci de ani după Kitty Genovese. Locuieşte împreună cu soţia sa la New York.
