„«Teama de a iubi nu face pe nimeni fericit» – iată una dintre devizele sub care și-a trăit intens viața compunând sau interpretând poezie și muzică marele artist care a fost Vinícius de Moraes, unul dintre inventatorii sintezei unice prin care se exprimă tristețea dansantă a Braziliei – bossa-nova.
Această primă și amplă antologie din opera poetică a diplomatului-boem Vinícius, prieten cu Louis Armstrong, Antônio Carlos Jobim, Orson Welles sau Pablo Neruda, cineast și dramaturg genial, este o invitație la o lectură lirică de înalt voltaj, dar și la... dans!“ Dinu Flămând
Vinícius de Moraes s-a născut la Rio de Janeiro în 1913, unde și-a sfârșit viața în 1980, la vârsta de 66 de ani. Prima carte de poeme (O caminho para a distância) a publicat-o la 19 ani, fiind deja considerat o adevărată revelație, deși influențele modernismului european încă erau vizibile. Au urmat repede alte culegeri de poezie, precum Ariana, a mulher sau Forma e exegese, pentru care obține deja cel mai prestigios premiu literar. Treptat începe să includă în noile culegeri și texte pentru a fi cântate, înainte ca poetul însuși să devină interpret al propriilor texte puse pe muzică.
Deși afișa profilul nonconformist al unui boem, Vinícius de Moraes a fost timp de mai multe decenii diplomat de carieră la posturi importante în SUA, Franța sau Uruguay. Instaurarea dictaturii militare în Brazilia pune capăt carierei sale diplomatice, impulsionând-o pe cea muzicală și literară. Poetul se apropie de muzicieni precum Tom Jobim, Baden Powell și Toquinho, între alții, și devine unul dintre întemeietorii noului gen muzical bossa-nova, care introduce influența jazzului nord-american în samba tradițională braziliană. Opera sa teatrală cunoaște un moment de vârf cu piesa Orfeu da Conceição, text din care cineastul francez Marcel Camus va extrage scenariul pentru filmul Orfeu negro, distins cu un Oscar pentru filmele străine, iar apoi cu laurii supremi la Festivalul filmului de la Cannes, 1959. A fost căsătorit de nouă ori („de câte ori cât a fost necesar“ – cum avea să precizeze la întrebarea șugubeață a unui prieten). Se pare că una dintre faimoasele sale compoziții – Garota de Ipanema, The Girl from Ipanema, scrisă în colaborare cu Tom Jobim – este cea mai cântată piesă după Yellow Submarine a lui The Beatles.
„...o muzică ce începe fără să înceapă și se termină fără să se încheie; o muzică ce trebuie să fie precum sunetul vântului printre corzile unei enorme harfe plantate în deșert; o muzică precum sfâșietoarea notă lăsată prin aer de o pasăre care moare; o muzică semnând cu sunetul auzit prin crengile unor imenși copaci biciuiți de furtuni.“ Vinícius de Moraes, Para viver um grande amor
