Free cookie consent management tool by TermsFeed
X

[MAXIMUM_COMPARE_PRODUCTS]

COLECȚIILE BAROQUE
COLECȚIILE BAROQUE

Despre necunoscut

Descriere produs

„Spiritual vorbind, Teodor Baconschi e un conservator de vână creștină privind cu mefiență la spectacolul modernității. Superstiția progresului îl irită, laicizarea crescândă o deplânge, tirania mass-media o repudiază, iar exhibiționismul de pe rețelele de socializare îl predispune la stenahorie. În fond, nu se simte în largul lui în epoca noastră, având ceva dintr-un intrus care nu poate rezista prezentului decât criticându-l. Numai că în Teodor Baconschi întâlnim un critic moderat, fără vehemențe polemice, tonul său neatingând vreodată intensitatea diatribei. Mai mult, autorul nu are predispoziții elegiace și nu-l poți bănui că aurește trecutul în numele anomaliilor prezentului. De altminteri, de la un intelectual care și-a dat doctoratul cu o teză despre tema râsului în patristica greacă nu te poți aștepta la mina posacă a unui observator atrabiliar, care zugrăvește totul în tente negre. Teodor Baconschi nu e un spirit morocănos otrăvit de amărăciune, ci o fire mansuetă judecând cu clemență aberațiile contemporane. În ciuda strâmtorării sufletești pe care o resimte în mijlocul epocii, i se potrivesc cuvintele pe care Carl Schmitt, într-un acces de luciditate sufe­rindă, le scria în franceză în jurnalul ținut în anii de ocupație: «Tout ce qui arrive est adorable».“

Sorin Lavric

 

„Necunoscuți nouă înșine și altora, cucerim pas cu pas un spațiu necunoscut lui însuși și nouă înșine. S-ar spune că necunoscutul nu se opune cunoscutului, cât aptitudinii de a re-cunoaște.

[…]

Admit că pozițiile rigid «tradiționaliste» au defectul paseismului. Ele preamăresc banalitatea trecutului preferabil: «„înainte era mai bine», «un nou Ev Mediu» și celelalte. Or, atâta timp cât trecutul recent duhnește de barbaria bolșevică, e aproape imposibil să nu fii relativ mulțumit cu situația prezentă. Când vii din iad, purgatoriul e plin de miresme.

[…]

Ca orice pesimist care se respectă, nutresc încă speranța că scandaloasele patologii ale spiritului comunitar pot fi vindecate: prin curajul de a pipăi cauzele sale profunde, dar și prin satirizarea noului conformism «religios», intim legat de postmodernitatea dogmatică și de absolutizarea tuturor «drepturilor», în detrimentul oricăror «responsabilități». Invocarea generică a «drepturilor» e doar o sursă de flaterie narcisică. Într-un asemenea aranjament unilateral, locul cetățenilor lucizi e ocupat de «idioții utili», care nu mai sunt aserviți prin ucaz (ca înainte de 1989), ci prin beția «opiniei» fără urmări. Se cuvine să trecem de la democrația originală, la cea originară, care așază cetățeanul în mijlocul cetății. Dacă vom continua să ne exercităm «drepturile» în detrimentul cadrului teologico-politic furnizat de națiune, dacă tirania majorității hipnotizate se va agrava prin deriva parlamentarismului demagogic, atunci partea asiatic-infantilă a sufletului nostru colectiv o va sufoca pe cea europeană, maladiv slăbită de comunism.“

TEODOR BACONSCHI

Autor

Teodor Baconschi s-a născut la București, în 1963. Este doctor în Antropologie religioasă și istorie comparată a religiilor al Universității Paris-Sorbonne, Paris IV, 1995, și a urmat studii post-doctorale la New Europe College, București, 1996. Din 2006 deține gradul diplomatic de ambasador.

Detalii
Autor TEODOR BACONSCHI
Ilustrator GABRIEL BROJBOIU
Colecție SAVOIR-VIVRE
Tip copertă NECARTONATĂ
Format 135 x 210 mm
Număr pagini 112
Interior ALB/NEGRU
An apariție 2015
ISBN 978-606-93241-6-5
Comentarii
Nu sunt comentarii
Scrie un comentariu

Produse recomandate

-30%
Nu dezvăluiți niciodată secretul
Cod produs 978-606-8977-48-5
În stoc
Preț vechi 45,35 Lei (-30%)
Preț 31,75 Lei
Preț vechi 45,35 Lei (-30%)
În stoc
-30%
Speranță fără optimism
Cod produs 978-606-8977-36-2
În stoc
Preț vechi 42,18 Lei (-30%)
Preț 29,53 Lei
Preț vechi 42,18 Lei (-30%)
În stoc
-30%
Umor
Cod produs 978-606-8977-37-9
În stoc
Preț vechi 42,18 Lei (-30%)
Preț 29,53 Lei
Preț vechi 42,18 Lei (-30%)
În stoc
-30%
Cum să te faci nevăzut
Cod produs 978-606-8977-46-1
Stoc epuizat
Preț vechi 45,35 Lei (-30%)
Preț 31,75 Lei
Preț vechi 45,35 Lei (-30%)
Stoc epuizat
-30%
Viața secretă a soților
Cod produs 978-606-8977-59-1
În stoc
Preț vechi 42,18 Lei (-30%)
Preț 29,53 Lei
Preț vechi 42,18 Lei (-30%)
În stoc
-30%
Știu ce gândești
Cod produs 978-606-8977-65-2
Stoc epuizat
Preț vechi 42,18 Lei (-30%)
Preț 29,53 Lei
Preț vechi 42,18 Lei (-30%)
Stoc epuizat
Despre noi

Nu e important să faci lucruri neobișnuite, ci lucruri obișnuite într-un mod neobișnuit. Căutăm întotdeauna imperfecțiunea studiată, cât mai departe de perfecțiunea mecanică, într-un elitism nonșalant guvernat de farmecul firescului. Adică șic & șui, cum spune cel mai bun prieten al nostru.
Volumele Baroque Books & Arts angajează cititorii într-o aventură a cunoașterii simplă, exuberantă, cu o bogăție de detalii lipsite de ambiguitate, care lasă ușa deschisă realismului cotidian. Dacă mergem la etimologie, baroque, sau barocco, în portugheză, dincolo de fascinanta perioadă, înseamnă perlă imperfectă și apoi migală, ingredient care nu poate fi trecut niciodată în fișa postului. Adică să îți pese. Despre asta este vorba. Și, nu în ultimul rând, trebuie să amintim că volumele BAROQUE vin din zone extrem de diverse, dar toate au un numitor comun: inteligență, imaginație, ironie și grație și își propun să formeze și să rafineze bunul-gust și personalitatea à la légère, fără nicio declarație de intenție programatică.

Info

BAROQUE BOOKS & ARTS S.R.L.
Str. Aviator Petre Crețu Nr. 64, Sector 1, București
Telefon: 0734.438.988, 021.224.27.25
RO 30210586; J23/1370/2012
Program de lucru: L-V; 9:30-17:00
E-mail:office@baroquebooks.ro








powered by teamshare
© Copyright 2025 Baroque Books & Arts
designed by headstart.ro
-30%
NOU
Buzunare. O istorie culturală a modei
Cod produs 978-630-6522-57-6
În stoc
"> Preț vechi 158,46 Lei (-30%)
Preț 110,92 Lei
Preț vechi 158,46 Lei (-30%)
În stoc
-30%
NOU
Fructologia. Istoria culturală a fructelor
Cod produs 978-630-6522-55-2
În stoc
"> Preț vechi 84,47 Lei (-30%)
Preț 59,13 Lei
Preț vechi 84,47 Lei (-30%)
În stoc
-30%
Arta conversației Ed.2
Cod produs 978-630-6522-53-8
În stoc
"> Preț vechi 63,33 Lei (-30%)
Preț 44,33 Lei
Preț vechi 63,33 Lei (-30%)
În stoc
-30%
NOU
Istoria grăbită a omenirii. De la Adam la Apple
Cod produs 978-630-6522-56-9
În stoc
"> Preț vechi 52,75 Lei (-30%)
Preț 36,92 Lei
Preț vechi 52,75 Lei (-30%)
În stoc
-30%
NOU
Bonton
Cod produs 978-630-6522-70-5
În stoc
"> Preț vechi 49,91 Lei (-30%)
Preț 34,93 Lei
Preț vechi 49,91 Lei (-30%)
În stoc
-30%
NOU
Bijuterii imperiale
Cod produs 978-630-6522-63-7
În stoc
"> Preț vechi 84,47 Lei (-30%)
Preț 59,13 Lei
Preț vechi 84,47 Lei (-30%)
În stoc
-30%
NOU
Fructologia. Istoria culturală a fructelor
Cod produs 978-630-6522-55-2
În stoc
"> Preț vechi 84,47 Lei (-30%)
Preț 59,13 Lei
Preț vechi 84,47 Lei (-30%)
În stoc
-30%
NOU
De la calul troian la minotaur
Cod produs 978-630-6522-67-5
În stoc
"> Preț vechi 89,75 Lei (-30%)
Preț 62,83 Lei
Preț vechi 89,75 Lei (-30%)
În stoc
-30%
Arta în șase emoții
Cod produs 978-630-6522-42-2
În stoc
"> Preț vechi 105,61 Lei (-30%)
Preț 73,92 Lei
Preț vechi 105,61 Lei (-30%)
În stoc
-30%
Hoțul de artă
Cod produs 978-630-6522-24-8
În stoc
"> Preț vechi 84,47 Lei (-30%)
Preț 59,13 Lei
Preț vechi 84,47 Lei (-30%)
În stoc
-30%
NOU
Altă istorie a artei
Cod produs 978-630-6522-71-2
În stoc
"> Preț vechi 89,90 Lei (-30%)
Preț 62,93 Lei
Preț vechi 89,90 Lei (-30%)
În stoc
-30%
NOU
Iluziile artei. Ferestre deschise spre altă realitate
Cod produs 978-630-6522-74-3
În stoc
"> Preț vechi 89,90 Lei (-30%)
Preț 62,93 Lei
Preț vechi 89,90 Lei (-30%)
În stoc
-30%
Parfumuri de legendă Ed.2
Cod produs 978-630-6522-47-7
În stoc
"> Preț vechi 58,04 Lei (-30%)
Preț 40,63 Lei
Preț vechi 58,04 Lei (-30%)
În stoc
-30%
NOU
Coco Chanel. Viața într-o enciclopedie
Cod produs 978-630-6522-66-8
În stoc
"> Preț vechi 52,75 Lei (-30%)
Preț 36,92 Lei
Preț vechi 52,75 Lei (-30%)
În stoc
-30%
NOU
Buzunare. O istorie culturală a modei
Cod produs 978-630-6522-57-6
În stoc
"> Preț vechi 158,46 Lei (-30%)
Preț 110,92 Lei
Preț vechi 158,46 Lei (-30%)
În stoc
-30%
NOU
Haute Couture
Cod produs 978-630-6522-52-1
În stoc
"> Preț vechi 42,18 Lei (-30%)
Preț 29,53 Lei
Preț vechi 42,18 Lei (-30%)
În stoc
-30%
Amurgul cetăților
Cod produs 978-630-6522-30-9
În stoc
"> Preț vechi 89,75 Lei (-30%)
Preț 62,83 Lei
Preț vechi 89,75 Lei (-30%)
În stoc
-30%
Florența. Istorie și strălucire
Cod produs 978-630-6522-29-3
În stoc
"> Preț vechi 84,47 Lei (-30%)
Preț 59,13 Lei
Preț vechi 84,47 Lei (-30%)
În stoc
-30%
Femeile în Bizanț. Influență fără egal
Cod produs 978-630-6522-38-5
În stoc
"> Preț vechi 89,75 Lei (-30%)
Preț 62,83 Lei
Preț vechi 89,75 Lei (-30%)
În stoc
-30%
Imperiul Bizantin. O scurtă istorie
Cod produs 978-630-6522-44-6
În stoc
"> Preț vechi 105,61 Lei (-30%)
Preț 73,92 Lei
Preț vechi 105,61 Lei (-30%)
În stoc
-30%
Înalta societate Ed.4
Cod produs 978-630-6522-69-9
În stoc
"> Preț vechi 52,75 Lei (-30%)
Preț 36,92 Lei
Preț vechi 52,75 Lei (-30%)
În stoc
-30%
Arta de a renunța cu stil Ed.3
Cod produs 978-630-6522-62-0
În stoc
"> Preț vechi 52,75 Lei (-30%)
Preț 36,92 Lei
Preț vechi 52,75 Lei (-30%)
În stoc
-30%
Arta conversației Ed.2
Cod produs 978-630-6522-53-8
În stoc
"> Preț vechi 63,33 Lei (-30%)
Preț 44,33 Lei
Preț vechi 63,33 Lei (-30%)
În stoc
-30%
NOU
Istoria grăbită a omenirii. De la Adam la Apple
Cod produs 978-630-6522-56-9
În stoc
"> Preț vechi 52,75 Lei (-30%)
Preț 36,92 Lei
Preț vechi 52,75 Lei (-30%)
În stoc
-30%
Toscana, tur-retur
Cod produs 978-606-8977-52-2
Stoc epuizat
"> Preț vechi 47,46 Lei (-30%)
Preț 33,22 Lei
Preț vechi 47,46 Lei (-30%)
Stoc epuizat
-30%
Macho man
Cod produs 978-606-8564-46-3
În stoc
"> Preț vechi 42,18 Lei (-30%)
Preț 29,53 Lei
Preț vechi 42,18 Lei (-30%)
În stoc
-30%
Marele secret
Cod produs 978-606-8564-69-2
În stoc
"> Preț vechi 42,18 Lei (-30%)
Preț 29,53 Lei
Preț vechi 42,18 Lei (-30%)
În stoc
-30%
Gloria
Cod produs 978-606-8977-79-9
În stoc
"> Preț vechi 52,75 Lei (-30%)
Preț 36,92 Lei
Preț vechi 52,75 Lei (-30%)
În stoc
-30%
Expert în vin în 24 de ore Ed.2
Cod produs 978-630-6522-68-2
În stoc
"> Preț vechi 42,18 Lei (-30%)
Preț 29,53 Lei
Preț vechi 42,18 Lei (-30%)
În stoc
-30%
Pe aripile vinului Ed.2
Cod produs 978-630-6522-64-4
În stoc
"> Preț vechi 68,61 Lei (-30%)
Preț 48,03 Lei
Preț vechi 68,61 Lei (-30%)
În stoc
-30%
Italia într-un pahar cu vin
Cod produs 978-630-6522-43-9
În stoc
"> Preț vechi 84,47 Lei (-30%)
Preț 59,13 Lei
Preț vechi 84,47 Lei (-30%)
În stoc
-30%
Curioasa lume a vinului Ed.2
Cod produs 978-630-6522-51-4
În stoc
"> Preț vechi 52,75 Lei (-30%)
Preț 36,92 Lei
Preț vechi 52,75 Lei (-30%)
În stoc
-30%
Morala secretă a economistului
Cod produs 978-606-8977-54-6
În stoc
"> Preț vechi 36,90 Lei (-30%)
Preț 25,83 Lei
Preț vechi 36,90 Lei (-30%)
În stoc
-30%
Din Țara măgarilor. Însemnări
Cod produs 978-606-8977-32-4
În stoc
"> Preț vechi 42,18 Lei (-30%)
Preț 29,53 Lei
Preț vechi 42,18 Lei (-30%)
În stoc
-30%
Amurgul cetăților
Cod produs 978-630-6522-30-9
În stoc
"> Preț vechi 89,75 Lei (-30%)
Preț 62,83 Lei
Preț vechi 89,75 Lei (-30%)
În stoc
-30%
Hoțul de artă
Cod produs 978-630-6522-24-8
În stoc
"> Preț vechi 84,47 Lei (-30%)
Preț 59,13 Lei
Preț vechi 84,47 Lei (-30%)
În stoc
-30%
Florența. Istorie și strălucire
Cod produs 978-630-6522-29-3
În stoc
"> Preț vechi 84,47 Lei (-30%)
Preț 59,13 Lei
Preț vechi 84,47 Lei (-30%)
În stoc
-30%
Femeile în Bizanț. Influență fără egal
Cod produs 978-630-6522-38-5
În stoc
"> Preț vechi 89,75 Lei (-30%)
Preț 62,83 Lei
Preț vechi 89,75 Lei (-30%)
În stoc
-30%
Toscana, tur-retur
Cod produs 978-606-8977-52-2
Stoc epuizat
"> Preț vechi 47,46 Lei (-30%)
Preț 33,22 Lei
Preț vechi 47,46 Lei (-30%)
Stoc epuizat
-30%
Macho man
Cod produs 978-606-8564-46-3
În stoc
"> Preț vechi 42,18 Lei (-30%)
Preț 29,53 Lei
Preț vechi 42,18 Lei (-30%)
În stoc
-30%
Marele secret
Cod produs 978-606-8564-69-2
În stoc
"> Preț vechi 42,18 Lei (-30%)
Preț 29,53 Lei
Preț vechi 42,18 Lei (-30%)
În stoc
-30%
Din Țara măgarilor. Însemnări
Cod produs 978-606-8977-32-4
În stoc
"> Preț vechi 42,18 Lei (-30%)
Preț 29,53 Lei
Preț vechi 42,18 Lei (-30%)
În stoc
-30%
Corp dublat de lumină
Cod produs 978-630-6522-09-5
În stoc
"> Preț vechi 31,61 Lei (-30%)
Preț 22,13 Lei
Preț vechi 31,61 Lei (-30%)
În stoc
-30%
Cînd plouă mă numesc altfel
Cod produs 978-606-8977-82-9
Stoc epuizat
"> Preț vechi 42,18 Lei (-30%)
Preț 29,53 Lei
Preț vechi 42,18 Lei (-30%)
Stoc epuizat
-30%
Întredeschideri
Cod produs 978-606-8977-55-3
În stoc
"> Preț vechi 47,46 Lei (-30%)
Preț 33,22 Lei
Preț vechi 47,46 Lei (-30%)
În stoc
-30%
Toba de piatră
Cod produs 978-630-6522-46-0
În stoc
"> Preț vechi 52,75 Lei (-30%)
Preț 36,92 Lei
Preț vechi 52,75 Lei (-30%)
În stoc
Ignoranța emoțională Ed.2
Cod produs 978-630-6522-73-6
Stoc epuizat
Stoc epuizat