New! Miracolul Bizanțului, de Judith Herrin

Cea mai frapantă trăsătură a Bizanțului nu a fost creștinismul lui, reflectat în sinoade și convertiri de importanță istorică și oficiat în biserici imense, ca Hagia Sofia, ori înaintea icoanelor, în intimitatea propriului cămin; și nici organizarea și administrația lui romană și nici încrederea în statutul său imperial; și nici solida moștenire a Greciei antice și nici sistemul de educație: ci combinația lor. Totul a început în secolul al IV-lea, odată cu crearea noii capitale, a monumentelor și porturilor ei, ceea ce a înrădăcinat Bizanțul într-un bogat bazin ecologic de tradiții și resurse. 

[...]

Oare am subliniat excesiv modul ingenios, cultivat și creator în care s-a încăpățânat să existe societatea bizantină, de la constructori la eunuci, de la călugări la împărătese, de la țesători de mătase la profesori, în loc să mă concentrez mai degrabă asupra istoriei marilor ei împărați și generali, ori asupra repetării ceremonialului ei de curte? Dacă este așa, am făcut-o din două motive. 

Mai întâi, deoarece ar trebui să fim conștienți de contopirea excepțional de stăruitoare și de iscusită de tradiții și moșteniri reușită de Bizanț și de modul în care a creat o civilizație diversă și încrezătoare în sine, care s-a dezvoltat de tot atâtea ori pe cât a pierdut teren și s-a luptat să supraviețuiască până la capăt. Este uluitor că Bizanțul și-a continuat existența după 1204, când Apusul a cucerit și a ținut sub ocupație capitala vreme de cincizeci și șapte de ani, chiar dacă imperiile mărunte care au răsărit în locul lui nu erau cu adevărat state de rang imperial. Ceva din aceeași combinație de izvoare – clasice, păgâne, creștine, răsăritene și apusene – se regăsea și în ADN-ul cu care s-a întemeiat Bizanțul, asigurându-i de-a lungul secolelor o energie vitală sigură și constantă. 

Apoi, deoarece sper că am arătat că spiritul Bizanțului a supraviețuit nu doar cuceririi din 1453, ci și secolelor care s-au scurs între timp, iar moștenirea lui dăinuie și dincolo de spațiul Europei Centrale, al Balcanilor, Turciei și Orientului Mijlociu. Am încercat să conturez unele aspecte ale noțiunii de bizantin. Iar demersul meu este făcut cu intenția de a extinde, oricât ar fi posibil, cunoașterea și experiența noastră referitoare la alte timpuri, ca să putem întrezări cum oamenii care au aparținut unei societăți cosmopolite, citadine, cu o convingere conștient istorică despre valoarea lor și, în același timp, cu o credință în viața de apoi reușeau să fie atât de diferiți de noi, dar, într-o manieră foarte perceptibilă, atât de asemănători. 

JUDITH HERRIN