New! Ravenna. Capitala Imperiului - carte album, de Judith Herrin

Trei secole și jumătate de glorie și o carte-album densă și plină de Teodosii, Teodore și Teodorici care te privesc din mozaicurile lor atât de strălucitoare, printre cupole aurite, din palate și grădini paradiziace, între războaie și răzbunări, victorii și ceremonii creștine, savurându-și istoria de la pâine și circ la bolul de supă și mântuire, într-o frescă imperială eminent scrisă și eminent citită.

Când forțele Aliaților se pregăteau să invadeze și să ocupe Italia, în 1943, British Naval Intelligence Division a conceput patru manuale „destinate exclusiv uzului persoanelor aflate în serviciul Majestății Sale“, cuprinzând relatări exhaustive referitoare la fiecare aspect al țării. Primul volum – de 650 de pagini – a fost publicat în februarie 1944, la cinci luni după cele dintâi debarcări, și descrie topografia coastelor și a interiorului Italiei, fiind înzestrat cu nenumărate diagrame și hărți pliate. Volumul al doilea și al treilea dezvăluie tot ceea ce se leagă de istoria, populațiile, drumurile, căile ferate, agricultura și industria acestei țări. Cel din urmă, de 750 de pagini, publicat în decembrie 1945, prezintă cele șaptezeci de orașe din interior și patruzeci și opt de pe țărmuri într-o proză scurtă, meticuloasă. Descrierea Ravennei, mic oraș de pe coasta Adriaticii din nordul Italiei, începe cu o declarație concisă și autoritară: „Ravenna rămâne neegalată ca nucleu al artei creștine timpurii.“

Dar până să fie publicat acest volum, multe zone ale orașului erau în ruine și o parte din lucrările de artă creștină timpurie fără pereche fuseseră distruse în cursul celor cincizeci și două de raiduri de bombardament

ale Aliaților. În august 1944, Basilica San Giovanni Evangelista a fost pulverizată de bombe care ținteau gara și liniile ferate din zonă. Această biserică de la mijlocul secolului al V-lea era cu totul decorată în mozaic. Cele de pe podea s-au pierdut în urma unor lucrări de modernizare, în secolul al XVII-lea. Dar în 1944, întreaga biserică a fost distrusă.

Dacă nu ați vizitat încă Ravenna, ați ratat o experiență extraordinară, o încântare sublimă, pe care urmărește să o reconstituie această carte.

[...]

În secolele dinainte ca Roma să adopte creștinismul drept religie oficială, Cetatea Eternă servea drept simbol al dominației mondiale impuse prin lideri militari viguroși și administratori civili eficienți. În cadrul vastelor fortificații, de-a lungul străzilor faimoase, printre magnificele edificii publice, împărații își proclamau victoriile asupra unor conducători străini îndepărtați prin procesiuni triumfale, statui și inscripții. Senatul roman celebra acele manifestări de putere, iar populația romană se alătura sărbătorilor, un element esențial al politicii imperiale a „pâinii și circului“. Curtea imperială, cu sediul la marele palat de pe Colina Palatină, se ocupa de apelurile la judecată, rapoartele militare, veniturile din impozite și știrile de la granițe, în vreme ce preoții care aparțineau templelor asigurau imperiului sprijinul divin, prin sacrificiile și rugăciunile lor. Roma era locul unde veneau în căutarea norocului tinerii și tinerele ambițioase, poeții talentați, sculptorii, negustorii, mercenarii și comedianții, în căutarea patronajului aristocraților romani. Cetatea era centrul lumii cunoscute și toate drumurile duceau la Roma.

Însă în secolul al III-lea cârmuitorii nu au mai rămas acolo permanent. Un număr tot mai mare de împărați proveniți din rândul militarilor s-au stabilit în alte cetăți, mai convenabile din punct de vedere strategic, iar curtea și o parte a administrației trebuia să-l însoțească pe împărat, oriunde se afla. În vechea capitală, senatul continua să numească un prefect care să guverneze orașul, având îndatorirea să asigure grânele pentru populația urbană. În fiecare an, la 1 ianuarie, se conferea onoarea supremă a funcției de consul la două persoane desemnate de împărat, care dădeau numele lor acelui an, stabilind în acest fel un sistem de datare. Din partea consulilor se mai aștepta să finanțeze distracții extra­vagante pentru popor, sub forma curselor de cai și de care, a luptelor cu fiare sălbatice și a spectacolelor cu dansatori, mimi și acrobați. În vreme ce senatul rămânea în continuare baza de putere a familiilor aristocratice care asiguraseră prin tradiție urmași bine educați care să guverneze provinciile, să comande armatele și să protejeze sistemul juridic, îndepărtarea de Roma ca nucleu unic al imperiului a creat un nou stil de cârmuire imperială: atenția mai directă acordată siguranței frontie­relor, eficacitate militară sporită și asigurarea rezervelor necesare pentru a combate atacurile dușmanilor. Domnia lui Dioclețian (284–305) a marcat o ruptură distinctă, aducând schimbări care au inaugurat o nouă eră. În acea perioadă, Ravenna s-a transformat dintr-un punct nesemnificativ în capitală imperială.

JUDITH HERRIN, Ravenna. Capitala Imperiului