New! Constantinopol. Capitala Bizanţului, de Jonathan Harris

„Într-o zi, muncitorii care lucrau pe șantier la Hagia Sofia au plecat la prânz și l-au lăsat pe fiul șefului de echipă, în vârstă de paisprezece ani, ca să păzească uneltele pe șantierul rămas pustiu. În timp ce băiatul aștepta cuminte, s-a pogorât deodată un înger și a întrebat de ce se oprise lucrul. Auzind că muncitorii erau în pauza de masă, vizitatorul nerăbdător i-a zis băiatului să dea fuga și să-i aducă imediat înapoi. Băiatul s-a codit, deoarece promisese să păzească uneltele. Atunci, îngerul i-a făcut promisiunea solemnă că nu se va mișca din acel loc până ce el nu se va întoarce. Când șeful de echipă și oamenii lui au primit mesajul adus de băiat cu respirația întretăiată, l-au dus pe acesta imediat la împăratul Iustinian, care a dat ordin ca el să nu se mai întoarcă niciodată la catedrală. În acest fel, Hagia Sofia avea să aibă propriul ei păzitor pe vecie, deoarece îngerii nu-și calcă niciodată promisiunile.

[...]

În zilele când Bizanțul era marea putere și Veneția, statul clientelar, pentru cei care doreau să facă impresie era cea mai naturală reacție să adopte stilurile bizantine în artă și în arhitectură. Conducătorii venețieni aduceau meșteri direct de la Constantinopol, să lucreze mozaicurile pentru bisericilor lor. Cel mai remarcabil monument rămas din această perioadă este Basilica di San Marco. Lucrările s-au încheiat în 1064, iar decorațiunile interioare în mozaic sunt fără îndoială influențate de stilu­rile bizantine, fiind poate opera artiștilor bizantini. Influențele bizantine sunt vizibile și în exterior. Biserica are cinci cupole, dispuse în formă de cruce, prin urmare ar putea să reflecte arhitectura Bisericii Sfinții Apostoli. Astfel, se poate vedea la Veneția ceea ce nu mai există la Istanbul. Veneția ar putea să ofere și indicii despre înfățișarea clădirilor laice dispărute de mult la Constan­tinopol, și în special despre casele marilor dregători, ca Nicetas Choniates și Teodor Metochites. Mai multe dintre palatele aflate pe Grand Canal din Veneția, cum este Palazzo Dandolo-Farsetti, au fost construite în secolul al XIII-lea, iar logiile și arcadele rotunjite de la ferestrele lor reflectă cel mai probabil modele bizantine.

Pe lângă influențele arhitectonice și artistice bizantine, Veneția este plină de obiecte aduse de la Constantinopol în urma Cruciadei a IV-a. Multe se află în tezaurul de la San Marco, spre exemplu racla din argint și aur în care s-a aflat odată micul vas conținând sângele lui Hristos, despre care se crede că reprezintă o machetă a Bisericii Sfinții Apostoli. Altele pot fi admirate afară. Cei mai faimoși sunt cei patru cai din bronz care se află pe fațada bazilicii San Marco, pe care venețienii victorioși i-au luat ca trofeu de pe Hipodrom. În secolul al XIV-lea, deveniseră un reper familiar, deși amintirea locului de unde veniseră și a împrejurărilor se ștersese peste ani. Abia relativ recent a fost reconstituit, din surse documentare, traseul străbătut de acești cai de la Constantinopol până la Veneția. În zilele noastre, din cauza poluării purtate de vânt peste lagună de la uzinele chimice din Mestre, originalele sunt păstrate în interiorul bisericii, cei de pe fațadă fiind copii.

Obiecte aduse de la Constantinopol se pot vedea peste tot și în jurul Pieței San Marco. S-a demonstrat că doi stâlpi de sine stătători sculptați provin din Biserica Sfântul Polieuct: la fel ca otomanii, și venețienii șterpeleau fragmente din clădiri bizantine, ca să le împodobească pe ale lor. Pe un zid lateral din San Marco se găsesc câteva reliefuri din marmură reprezentându-i pe Sfinții Dimitrie Demetrius și Gheorghe și diverse teme clasice, ca muncile lui Heracles. Sunt toate de origine bizantină. Sub fațadă, aproape de intrarea în Palatul Dogilor din Piața San Marco, stau patru siluete enigmatice din porfir, prinzându-se între ele de umeri. Spre sfârșitul Evului Mediu au circulat diverse legende care explicau prezența lor la Veneția. Unele afirmau că ar fi fost vorba despre patru sarazini necredincioși transformați în stană de piatră pentru că încercaseră să jefuiască tezaurul de la San Marco. Altele spuneau că ar fi vorba despre patru frați din Albania, care ajunseseră la Veneția pe o navă, cu o mare comoară, dar după aceea doi dintre ei au plănuit să-i otrăvească pe ceilalți, ca să rămână singurii proprietari ai comorii. Dar au sfârșit cu toții omorându-se între ei. Istoricii de artă de mai târziu au bănuit că grupul statuar era de proveniență constantinopolitană și reprezenta un grup de conducători imperiali, poate chiar tetrarhii care își împărțiseră între ei imperiul la începutul secolului al IV-lea sau, altfel, fiii lui Constantin cel Mare. Faptul că proveneau din Constantinopol s-a confirmat în 1965, când săpăturile de la mănăstirea Myrelaion din Istanbul au scos la iveală un picior din porfir care se potrivea perfect cu partea lipsă de la siluetele din Veneția. Odată confirmată originea constantinopolitană, putem face speculația că aceste patru statui ar putea fi opera cunoscută sub numele de Philadelphion, care se afla odată lângă zidul lui Constantin. Grație jafului generalizat din 1204, vizitatorii Veneției au ocazia să admire una dintre reprezentările realiste care făceau o impresie atât de profundă asupra călătorilor medievali, ca regele Sigurd și scandinavii lui.

Multe dintre aceste obiecte care au fost prădate au o semnificație doar a lor. Una este icoana Sfintei Fecioare care se află deasupra altarului unei capele laterale din San Marco. Se presupune că ar fi vorba despre icoana cunoscută drept Nikopeia sau Aducătoarea de Victorie, care a fost vreme de secole purtată de împărații bizantini în bătălii și s-ar putea să fie chiar aceea pierdută de Alexie al V-lea Murțuflos la începutul lui 1204, când s-a ciocnit fără succes cu un grup de cruciați conduși de Henric de Flandra. Dacă este sau nu așa nu vom ști niciodată, dar icoana este cu siguranță bizantină și suficient de prețuită pentru a fi pusă într-o ramă cu pietre prețioase și email. O altă relicvă a Bizanțului este ascunsă departe de aglomerata Piață San Marco, în liniștita din Campiello de Ca’Angaran, nu departe de Biserica San Pantaleone. La două intrări, pe peretele de deasupra se află un medalion mare, din marmură, cu imaginea sculptată a unui împărat bizantin cu barbă. În mâna dreaptă ține un sceptru, iar în stânga, exact ca statuia lui Iustinian din Augusteion, un glob încoronat, iar în spatele său strălucește un mănunchi de raze, sugerând măreția și slava monarhului. Cum a ajuns în acel colț obscur al Veneției nu vom ști niciodată. Un marinar întors de departe a adus-o poate cu el și a fixat-o pe peretele casei sale pentru ca posteritatea să afle că el a fost de față când Constantinopolul a fost cucerit, în 1204. Nu putem fi siguri nici care dintre împărați este cel reprezentat. Medalionul nu oferă niciun indiciu referitor la nume, dar, ținând seama că datează din secolul al XII-lea, este foarte posibil să fie Alexie al III-lea Anghelos, despre ale cărui aventuri am tot povestit. Este genul de legătură tangibilă și ușor de identificat cu trecutul bizantin, atât de greu de descoperit pe străzile aglomerate din Istanbul.

Dacă Veneției în întregime i s-a acordat de mult statutul de patrimoniu mondial, la Istanbul doar patru zone din vechiul oraș se bucură de acest gen de protecție. Și ele se află sub presiune, după cum demonstrează limpede construirea recentă a trei turnuri gigantice, cunoscute sub numele de Onaltıdokuz, periculos de aproape de aria de patrimoniu a Zidurilor continentale. Presiunea asupra spațiului locuibil se traduce prin imposibilitatea de a păstra orice element bizantin care iese la lumină când spre exemplu se sapă pentru infrastructura unei străzi, însă e o adevărată tragedie, în graba modernizării, că Istanbulul pierde din vedere trecutul bizantin și pe cel otoman, care l-au modelat. Un gând încurajator este că o bună parte din acel trecut a rămas probabil în perfectă siguranță adânc îngropat. Substructurile descoperite la Gülhane de armata franceză în 1921, care ar fi putut să facă parte din mănăstirea Sfântul Gheorghe din Mangana, au fost acoperite la loc, dar ele se află în continuare acolo. Descoperirea mozaicurilor din Marele Palat făcută în anii 1930 și a vaselor și încărcăturii lor la Yenikapı în 2004 ar putea fi doar începutul a ceea ce va urma să fie scos la lumină, comori care așteaptă netulburate sub fiecare stradă.“

Jonathan Harris, Constantinopol. Capitala Bizanțului