Cu o ironie agreabilă, o poveste intelectuală semnată Jean d’Ormesson. Și voi trăi mereu.

Universală și totală, între libertate și necesitate, nu sunt nici frumusețea, nici dreptatea, nici adevărul. Sunt istoria. Am fost ingrată, nedreaptă, superficială, mincinoasă, violentă, criminală. Câte pagini din lungul meu roman aș vrea să șterg!… Sunt însăși imaginea grandorii și josniciei voastre.

Am făcut lucruri foarte mari și foarte mărunte. Am fost puternică și slabă. Am iubit prea mult, pe de o parte, bătăliile, cuceririle, puterea, iar pe de altă parte, veselia, ușurătatea, ironia. Am avut o slăbiciune pentru cărți. Ele sunt uneltele mele și comoara mea. Am frecventat Biblia, Iliada, Memoriile de dincolo de mormânt, În căutarea timpului pierdut. Am tradus pentru Akbar texte latinești sau arabe. Chiar am scris – vă amintiți? – două cărți de raftul al doilea: Milionul lui Marco Polo și tratatul despre dresajul șoimilor al lui Hohenstaufen. Iată că am căzut și eu în capcana scrisului, în cursa întinsă de literatură. Am lăsat să fie redactată, sub un nume de împrumut, o lucrare care seamănă cu o autobiografie.

Ultima mea mască este a unui băiat, deja îmbătrânit în veșminte militare, care își pusese în cap să redacteze memoriile mele. El ouase, în tinerețe, o cronică trucată a familiei sale, o falsă istorie a lumii, o biografie cu totul imperfectă a lui Dumnezeu. M-a bătut la cap să ia urma aventurilor mele. Mărturisesc: l-am lăsat. Îmi pare rău.

După ce am scrijelit o mulțime de pagini pentru alții, tocmai altul este cel care, la urma urmei, pretinde că vă prezintă lunga mea viață și opera mea. Ce idee să vrei să rescrii atâtea speranțe și eșecuri, atâtea dimineți frumoase și seri triste! În fine, asta e. E prea târziu pentru a corecta ceea ce ar fi de corectat. Nu mă judecați prea sever. Valorez mai mult decât aceste amintiri lacunare și aleatorii care, nemulțumite că mi-au preluat vocea, nu constituie, în ciuda ambiției lor, decât o carte printre altele.

Jean D’Ormesson, Şi voi trăi mereu

„Știți ce fac, ce n-am încetat niciodată să fac? Să mă schimb. Ca universul, ca viața, ca timpul, mă schimb și rămân același. Sunt totdeauna aici, iar voi nu mă recunoașteți. Cel mai adesea când mă vedeți pe stradă, într-un palat, la televizor, la birou sau în fotografii vechi, asta ziceți: «Ah! Cum s-a schimbat...». Întotdeauna m-am schimbat. Odată cu vârsta, mă schimb din ce în ce mai repede.“ Jean D’Ormesson

„Culegător și vânător într-o natură încă virgină, omul ajunge, după un drum de milenii, pe malurile Nilului, unde se dezvoltă agricultura și scrisul. Rând pe rând african, sumerian, troian, prieten cu Ahile și Ulise, cetățean roman, evreu rătăcitor, omul salută inventarea tiparului, descoperirea Lumii Noi, Revoluția din 1789, progresul științei. Fie că e marinar, servitoare într-o tavernă de pe muntele Sainte-Geneviève, valet al unui mare pictor sau al unui astronom ori metresă de împărat, ființa umană se simte ca acasă în Ierusalim, în Bizanț, la Veneția sau la New York. [...]

De-a lungul timpului pe care îl cunoaștem, veți fi remarcat nu o dată: mi-am schimbat hainele mai des decât ducesa de Guermantes, mai des decât Sanseverina sau prietena mea Nana, dragă lui Toulet, mai des decât toate eroinele noastre de roman. Am purtat tunică, togă, cuirasă, văl, cazacă, pantaloni, frac, reverendă, veston, dantelă, muselină, jachetă, corset, cămașă, cămașă de zale, salopetă, coif, tunică de zale, malacof, jeanși, crinolină, sutană. Mi-am pus pe mine halatul doctorului, al infirmierei, al farmacistei, al laborantului, al tehnicianului. Multă vreme tratată cu indiferență, cu stoicism, cu dispreț, sănătatea devine una dintre preocupările voastre majore, cheia și scopul politicii și știin­ței. Pe precursori și pe fondatori încă îi putem distinge. Dar e imposibil să urmărim știința și medicina în aventurile lor fără sfârșit și în dezvoltarea lor. Ele mă invadează cu totul. Se confundă cu mine așa cum m-am confundat eu odinioară cu cuceritorii, cu pictorii și cu poeții.“ Jean D’Ormesson